Tutorial foto: profunzimea de camp

Profunzimea de camp este versiunea romaneasca a notiunii de DOF, acronim pentru "depth of field", si este definita ca portiunea dintr-o imagine exprimata ca distanta care este clara. Atunci cand focalizam intr-un anumit punct, vom obtine o zona clara in planul ce contine acest punct paralel cu cel al senzorului aparatului foto.

Inainte sa intram in detalii tehnice, cateva cuvinte despre folosirea notiunii. Profunzimea de camp poate fi mare, atunci cand zona clara este adanca (de exemplu, la un peisaj realizat cu un obiectiv grand-angular in care distanta de focalizare este de 5 metri, iar diafragma este inchisa la f/8) sau mica, atunci cand zona clara este ingusta (de exemplu, la un portret realizat cu un obiectiv telefotografic la o distanta de focalizare de 2 metri, iar diafragma este deschisa la f/2.8).

In mod clasic, profunzimea de camp este influentata de catre distanta focala utilizata, diafragma folosita si distanta dintre aparatul foto si subiect. Totusi, mai exista un factor despre care se vorbeste mai putin, si anume pata de difuzie.

Pata de difuzie

In limba engleza, terminologia corecta este "maximum permissible circle of confusion diameter limit", iar in limba romana, corect este "limita considerata acceptabila a petei de difuzie", dar pentru a usura intelegerea notiunii ne vom referi la aceasta doar ca "pata de difuzie".

Termenul se refera la cel mai mic element dintr-o imagine care poate fi perceput ca fiind clar de catre ochiul uman.

In fotografie, fiecarui format de imagine (adica diferiti senzori, FX, DX sau CX) ii este asociata o valoarea a petei de difuzie, ce este direct proportionala cu dimensiunea senzorului. De exemplu, formatului CX ii este asociata valoarea 0,011 mm, celui FX 0,03mm, iar senzorilor din aparatele COOLPIX valori si mai mici. Cu cat senzorul este mai mic, cu atat profunzimea de camp este mai mare. In cazul aparatelor compacte, pentru a avea o profunzime de camp mica, trebuie folosite distante focale lungi si distante mici de focalizare.



Trebuie precizat ca aceasta asociere dintre dimensiunea senzorului si valorile petei de difuzie este mai mult o conventie, pentru ca in realitate ea depinde de acuitatea vizuala, de conditiile de vizualizare si de scala de marire.

Se explica astfel de ce, intr-o imagine, nu se trece brusc de la un element clar la unul neclar, ci treptat. Pe masura ce ne "indepartam" de zona focalizata, dimensiunile petei de difuzie incep sa depaseasca limita considerata acceptabila si astfel apare neclaritatea.

Desi este unul dintre factorii principali ai profunzimii de camp, pata de difuzie nu poate fi controlata de catre fotograf. Este aproape ca o constanta asociata fiecarui tip de senzor. Sa trecem totusi la factorii pe care ii putem controla.

Distanta focala si distanta de la aparat la subiect

Parametrul ce influenteaza profunzimea de camp si care nu este legat in niciun fel de echipament este distanta de la aparat la subiect (distanta de focalizare). Aceasta este direct proportionala cu profunzimea de camp. Cu cat ne apropiem de subiect, cu atat profunzimea de camp scade. Invers, daca dorim sa obtinem o profunzime de camp mai mare, trebuie sa ne distantam mai mult de subiect.





Nikon D200 + AF-S VR Micro-Nikkor 105mm F2.8G IF-ED

O distanta focala lunga si o distanta intre aparat si subiect de sub 1 metru au ca rezultat o profunzime de camp putin adanca, chiar daca diafragma este inchisa la f/5.6.




Nikon D300s + AF-S VR Micro-Nikkor 105mm F2.8G IF-ED

Acelasi obiectiv ca mai sus, de aceasta data inchis la f/4. Distanta de cativa metri dintre aparat si subiect mareste considerabil profunzimea de camp.

In cazul distantei focale, lucrurile sunt la fel de simple, numai ca invers proportional. Cu cat scade distanta focala, cu atat creste profunzimea de camp.

Din acest motiv, se spune despre obiectivele grand-angulare si super grand-angulare ca au o profunzime de camp mare si despre cele telefotografice ca au o profunzime camp mica.



Nikon D5100 + AF-S DX Zoom-NIKKOR 18-105mm f/3.5-5.6G ED VR


La distanta focala de 18mm (cu unghi de cuprindere echivalent in format 35mm unui obiectiv cu distanta focala 27mm), la o diafragma f/5.6 si cu o distanta de focalizare de cativa metri, obtinem o profunzime de camp mare, toate elementele din fotografie fiind clare.


Legat de distanta focala, si aici trebuie facuta o precizare pentru a fi corecti din punct de vedere tehnic. Este adevarat ca in practica, o distanta focala mai lunga sa traduce printr-un DOF mai mic, dar ce se intampla atunci subiectul fotografiat ocupa aceeasi dimensiune in cadru? Daca am face un portret cu un obiectiv telefoto la o anumita diafragma, si altul cu un obiectiv grand-angular sau super grand-angular la aceeasi diafragma, astfel incat in ambele subiectul fotografiat sa ocupe aceeasi dimensiune (adica daca ne-am apropia foarte mult cu obiectivul grand-angular de subiect), profunzimea de camp ar fi aceeasi.

Diafragma

Pentru a obtine o profunzime mica de camp, cum ar fi de dorit in cazul portretelor unde subiectul este separat de fundal, trebuie folosita o deschidere cat mai mare a diafragmei(valori f cat mai mici, f/1.8, f/2.8, f/4 etc). Invers, daca avem nevoie de o portiune cat mai mare dintr-o imagine sa fie clara, trebuie sa inchidem diafragma cat mai mult. Cat de mult, vom afla putin mai incolo.





Nikon D700 + AF-S NIKKOR 24-70mm f/2.8G ED, @70mm, distanta de focalizare de aproximativ 1 metru.




Nikon D700 + AF-S NIKKOR 24-70mm f/2.8G ED, @70mm, distanta de focalizare de aproximativ 2 metri.

In cele doua imagini de mai sus, puteti observa efectul diafragmei, dar si al distantei de focalizare asupra profunzimii de camp. In primul set, distanta de focalizare este de 1 metru, in timp ce in al doilea este de 2 metri.

Ambele extreme ale diafragmei ridica dificultati ce trebuie luate in calcul pentru obtinerea rezultatelor dorite. In cazul folosirii unor diafragme foarte deschise, focalizarea (fie ca este automata sau manuala) devine extrem de sensibila pentru ca zona de clar este foarte mica. Orice abatere sa va traduce prin fotografii soft.



Nikon D800 + AF-S NIKKOR 24-70mm f/2.8G ED


Desi distanta focala este mica, doar 24mm, combinatia dintre diafragma f/2.8 si distanta de focalizare mica au produs o profunzime de camp mica, izoland subiectul de fundal.


La capatul opus, folosirea unor diafragme prea mici (valori f cat mai mari, f/11, f/16 etc) duce la aparitia fenomenului de difractie. In cazul in care se doreste o profunzime de camp cat mai mare, logica spune ca trebuie sa inchidem diafragma cat mai mult, pana la valorile maxime ale obiectivelor, cum ar fi f/22.

Din pacate, atunci cand lumina dintr-un singur punct este fortata sa treaca printr-o fanta foarte mica, asa cum este o diafragma inchisa la valori mentionate mai sus, razele acesteia vor ajunge pe senzor in locatii usor diferite, distribuite sub forma unui disc, cunoscut in fizica sub numele de Airy. Puteti sa va imaginati discurile Airy ca fiind pete de difuzie a caror diametru depaseste limita considerata acceptabila, ceea ce rezulta intr-o pierdere a claritatii.


In fotografie, limita de difractie este valoarea diafragmei peste care claritatea imaginii incepe sa se degradeze. Aceasta limita nu este universala pentru toate aparatele foto, ci este strans legata de dimensiunea fotositului (elementul receptor al unui senzor), care depinde la randul lui de dimensiunea senzorului si de rezolutia acestuia. Pentru DSLR-uri, limita de difractie se situeaza undeva in intervalul f/11-f/16, in functie de model, iar pentru aparate compacte este considerabil mai joasa.



Nikon D90 + Nikon AF-S NIKKOR 28-300mm f/3.5-5.6G ED VR, @f/5.6.

Sunt cazuri in care diafragma are un rol mai mic asupra profunzimii de camp. Desi focala este in domeniul telefotografic, 100mm (cu unghi de cuprindere echivalent in format 35mm unui obiectiv cu distanta focala 150mm), distanta dintre aparat si subiect este cea "vinovata" pentru profunzimea de camp mare din imaginea de mai sus.





Nikon D90 + Nikon AF-S NIKKOR 28-300mm f/3.5-5.6G ED VR, @f/4.5.


Si aici, distanta mare de focalizare este factorul decisiv in obtinerea unei profunzimi de camp mari.



Nikon D3s + AF-S NIKKOR 24-70mm f/2.8G ED. Aici, distanta focala de 24mm, diafragma f/9 si distanta de focalizare de cativa metri contribuie la profunzimea de camp mare.

Puteti descoperi singuri limita de difractie pentru o anumita combinatie de body si obiectiv, asa cum am facut si noi mai jos. Procedura este cat se poate de simpla. Am folosit un Nikon D700cu obiectivul AF-S NIKKOR 24-70mm f/2.8G ED pe trepied si am fotografiat o suprafata texturata. Am inceput de la f/8 si am inchis diafragma treptat pana la f/22.

Datorita senzorului FX si rezolutiei de 12 megapixeli, dimensiunile fotositurilor lui Nikon D700 sunt mai mari decat cele ale aparatelor DX si ale altor modele FX cu rezolutie mai mare. In aceste conditii, dupa cum se poate observa in imaginea de mai jos, efectele difractiei incep sa isi faca simtita prezenta de la f/16 in sus, la f/13 pierderea de claritate fiind minora.




Test pentru aflarea limitei de difractie pentru D700 si AF-S NIKKOR 24-70mm f/2.8G ED.

Pentru a obtine rezultatele dorite, este ideal sa stiti limitele de difractie si sa nu inchideti diafragma peste un anumit punct, pentru ca desi profunzimea de camp va creste, veti pierde din claritate (sharpness).

Distanta hiperfocala

Aceasta notiune este utila atunci cand doriti sa realizati o fotografie in care toate elementele sa fie clare, de la cele mai apropiate la cele mai indepartate. Fotografia de peisaj beneficiaza cel mai mult de pe urma conceptului de distanta hiperfocala, in special cadrele care au elemente in prim-plan, cum ar fi o floare sau o stanca, ce trebuie sa fie clare in imagine.

Atunci cand focalizati la distanta hiperfocala, toate elementele din cadru de la jumatatea acesteia pana la infinit vor fi clare. Factorii care determina distanta hiperfocala sunt focala obiectivului, diafragma folosita si pata de difuzie.

In absenta unei scale de profunzime de camp, puteti afla aceasta valoare folosind un calculator, cum este cel de pe nikonisti.ro, sa o estimati cu ajutorul unor tabele sau sa o calculati cu ajutorul formulei H (mm) = f ^2 / ( F x CoC ), unde H este distanta hiperfocala exprimata in milimetri, f este distanta focala asa cum apare pe obiectiv, F este valoare diafragmei, iar CoC este valoare petei de difuzie despre care am discutat mai sus.

Calculatorul de profunzime de camp

Toate notiunile pe care le-am discutat mai sus se regasesc in noul calculator de profunzime de camp de pe nikonisti.ro, pe care il puteti accesa daca sunteti autentificat.

Acesta usureaza considerabil aflarea tuturor parametrilor legati de profunzimea de camp. Tot ce trebuie sa faceti este sa introduceti tipul aparatului foto, distanta focala in milimetri (asa cum apare pe obiectiv), diafragma folosita si distanta de la aparat la subiect (in metri).

Odata introduse datele, veti afla imediat cat este profunzimea de camp, inclusiv limita apropiata si indepartata si distributia acestuia, distanta hiperfocala si "limita considerata acceptabila a petei de difuzie" (care apare doar ca "pata de difuzie").

Concluzie

Profunzimea de camp trebuie privita tot timpul prin prisma tuturor factorilor, pata de difuzie, distanta focala, distanta dintre aparat si subiect si diafragma, si niciodata prin prisma unuia singur. Multi posesori de aparate DSLR aflati la inceput de drum se plang ca desi folosesc o diafragma inchisa (cum ar fi f/8 sau f/11), tot nu obtin o zona de clar suficient de mare, dar folosesc un obiectiv telefotografic cu focale lungi si se pozitioneaza foarte aproape de subiect.


Pe de alta parte, atunci cand doriti sa obtineti o profunzime mare de camp, nu trebuie sa uitati de limita de difractie care afecteaza calitatea imaginii atunci cand este depasita. Ideea de baza este ca trebuie sa evitati depasirea valorilor f/11 – f/16 in cazul in care folositi DSLR-uri.


Speram ca acest tutorial sa va ajute in explorarile fotografice alaturi de Nikon si asteptam comentariile voastre in spatiul de mai jos.

sursa

7 tipuri de parinti toxici

Jobul de parinte a fost intotdeauna jobul cel mai plin de frustrari, bucurii, reusite, dar siobstacole de pe pamant. Nu ai nevoie de CV sau studii inalte, insa iti asumi responsabilitateauriasa de a face si forma o noua fiinta umana si, cand sa zici ca, in sfarsit, te-ai cam prins cumtrebuie facute lucrurile… copiii s-au facut mari si au plecat de acasa!

Conform expertului in parenting de la GalTime.com, viteza cu care se schimba lumea de vreo20 de ani incoace a dus la modificari importante si in stilurile de parenting si multe dintre noilestiluri nu sunt deloc benefice copiilor. Sigur ca ii iubim, dar uneori tiparele noastre decomportament fata de ei incalca toate regulile impamantenite si indelung verificate de cresterea unui copil cu caracter puternic, echilibru, sanatate emotionala si siguranta de sine. De fapt, aceste stiluri toxice de parenting sunt responsabile in parte pentru propriile noastre sentimente de insatisfactie, neliniste si neincredere in propriul stil de parenting, dar si pentru numarul totmai mare de copii stresati si dezechilibrati emotional.

1. Parintele “closca”

Cocolosesti copiii, esti mereu cu ochii pe ei si te repezi sa inlaturi orice obstacol le-ar putea iesi in cale





Parintii de acest gen le sufla mereu in ceafa copiilor si nu se dau in laturi de la nimic cand vine vorba de copiii lor. Le termina eitemele, le fac si refac referatele sidau navala sa-i salveze candapare orice problema, oricat de mica. Atentie: un copil care a fostintotdeauna salvat sisupravegheat in fiecare secunda ar putea avea probleme in a-si dezvolta calitati cruciale in viata, cum ar fi increderea in sine, capacitatea de a lua decizii si cea de a gasi solutii la probleme.

Cum sa-ti schimbi stilul: Invata sa fii implicat in viata copilului, dar fara sa exagerezi pana la a ajunge deranjant. Astfel, el isi va dezvolta independenta si, intr-o zi, va putea sa se descurcesi singur. Incepe prin a identifica sarcinile pe care copilul le poate prelua, cum ar fi sa-si fac singur micul dejun sau pachetelul pentru scoala, ori sa-si puna rufele murdare in cosul de rufe. Invata-l cate UN lucru o data si, cand copilul l-a invatat, retrage-te si lasa-l sa se descurce, nu-i sufla tot timpul in ceafa. Explica-i noua regula: Gata cu pretextele ca sa nu-ti faci treburile sigata cu asteptarea sa te salvam noi. Si respecta-ti si tu noul motto: Nu fa niciodata pentru copilceea ce copilul poate face singur.

2. Parintele lui Einstein

Iti obligi copiii sa invete mult prea devreme pentru varsta lor cognitiva si pentru nivelul lor de dezvoltare

E normal sa vrei, ca parinte, sa-ti vezi copilul exceland intr-un domeniu sau mai multe, insaacum multi parinti au ambitia sa creasca super-copii si tin mortis ca fiul sau fiica lor sa fie superiori din punct de vedere intelectual celorlalti copii. Ce conteaza ce spun studiile, specialistii sideceniile de experienta despre ce e potrivit pentru varsta si etapa de dezvoltare a copilului tau? Parintii de acest gen insista, obliga, pun presiune pe copil ca sa acumuleze cat mai multesuccese, realizari, trofee, premii, stimulente, etc., dupa care sunt innebuniti de grija ca nu cumva copilul sa nu fie cel mai bun la… orice. Nu e timp pentru joaca: fiecare ora a copilului trebuieumpluta cu meditatii, cursuri suplimentare, activitati intelectuale, invatatat si studiat. Insa rezultatele acestui stil de parenting nu suntplacute: stresul, anxietatea, perfectionismul, depresia si trisatul la teste nu au fost niciodata la niveluri atat de ridicate in randul copiilor ca acum.

Cum sa-ti schimbi stilul: Invata sa apreciezi capacitatile si talentele naturale ale copilului tausi adapteaza-ti stilul de parenting la etapa de dezvoltare a copilului, nu la cum vrei tu sa fie copilul. Cand vrei sa-ti verifici deciziile si actiunile, apeleaza la testul banda elastica: imagineaza-ti ca tii o banda elastica tare cu cate un capat in fiecare mana si intreaba-te daca asteptarile tale nu cumva intind potentialul copilului dincolo de limitele sale, riscand sa-i distrugi respectul de sine. De exemplu: vrei ca fiul tau sa fie Cristi Chivu cand el e interesat mai mult de colectionat timbre. Sau insisti sa-ti tii fetita in clasa de copii superdotati desi face un efort urias ca sa tina, cat de cat, pasul. Sigur ca e de datoria ta sa valorifici potentialul copilului, dartrebuie sa-i recunosti si limitele, altfel risti ca banda elastica sa plesneasca. Si citeste ghidurile pentru parinti in care sunt explicate etapele dezvoltarii copilului.

3. Parintele “tzac – pac”

Te bazezi pe solutii rapide ca sa rezolvi temporar o problema, in loc sa faci o schimbare adevarata, de durata.

Suntem toti obositi, grabiti, vrem sa ne usuram viata sai sa rezolvam totul cat mai repede, inclusiv problemele de disciplina ale copiilor. Am face orice ca sa ne convingem copiii sa se poarte bine, cu conditia ca rezultatul sa fie IMEDIAT! Asa ca apelam la avertismente tip “Ai doua cartonase galbene! Al treilea va fi rosu si ai sa ti-o iei!” sau “Ti-am zis de doua ori, a treia oara nu-ti mai spun!” ca sa preintampinam o criza de nervi a copilului. Sau facem calendaremari, de perete, pe care lipim buline albe si negre, sau rosii si albastre sau smiley face saufata trista, in functie de comportamentul copilului in fiecare zi. Sau ii promitem copilului jocul mult-ravnit daca se poarta frumos si ii dam bani pentru fiecare nota buna. Problema e ca strategiile pe termen scurt nu-i invata pe copii decat sa se poarte bine pe baza de amenintari, bani sau mita. Sigur, iti aduc liniste in casa aproape intotdeauna si pe loc, insa asta nu inseamna ca copilul a invatat un tipar de comportament bun, nu inseamna ca s-a schimbat ceva fundamental. Si de aceea majoritatea copiilor nostri recad in vechile modele decomportament urat, iar noi ajungem si mai descurajati, si mai epuizati.

Cum sa-ti schimbi stilul: Trebuie sa fii constient ca ai de invatat metode de disciplina eficiente, care sa iti ajute copilul sa inteleaga ce a gresit si cum sa repare lucrurile. Intreaba-tiintotdeauna copilul: “Spune-mi ce ai facut gresit?”, “De ce n-ar fi trebuit sa faci asta?” si “Cumai sa procedezi data viitoare intr-o situatie ca asta?”. Nu presupune niciodata ca copilul a inteles ce are de facut, mai ales daca e mai micut – fa-ti timp si joaca impreuna cu el o mica sceneta care sa redea o situatie similara si el sa inteleaga cum trebuie sa se comporte. Scopul tau e sa iti ajuti copilul sa invete sa se poarte bine chiar si in absenta ta!

4. Parintele “de gasca”

Pentru tine, sa fii considerat “cool” de copil e mai important decat sa impui limite, reguli sau sa spui NU.
Aproape jumatate dintre parintii din ziua de azi recunosc ca in adancul sufletului isi doresc sa fie cei mai buni prieteni ai copilului lor si nimic nu strica o prietenie mai rapid decat cuvantul “NU”. Nu suportam gandul ca am putea lua o decizie care sa ne faca nepopulari in ochii copilului, ca am putea sa le refuzam ceva sau (Doamne fereste!) sa ii disciplinam, daca asta le-ar provoca acestora cel mai mic resentiment fata de noi. Insa copiii au nevoie de un parintecare sa stabileasca reguli si limite si sa nu stearga granita dintre amici si adulti. In plus, incapacitatea noastra de a ne refuza copiii nu ii ajuta deloc sa devina oameni responsabili, siguri pe ei, puternici si plini de compasiune. In loc de asta, cream ceea ce multi cred ca e ceamai razgaiata si prost-crescuta generatie din toate timpurile.

Cum sa-ti schimbi stilul:Invata sa impui limite si reguli clare si ferme si pricepe ca lucrul de care are nevoie cel mai mult copilul tau este un parinte, nu un prieten. Incepe prin a te gandi care sunt valorile cele mai importante pentru tine si care sunt lucrurile pe care nu le tolerezi la copilul tau. Formuleaza un set de reguli ale casei, anunta copilul care sunt acestea si afiseaza-le undeva cat mai vizibil. Daca iti alegi bataliile, renuntand la lucruri marunte si punand in scrislucrurile cu adevarat importante, ai mai multe sanse sa fii consecvent in impunerea noilor reguli si e mult mai probabil ca fiul sau fiica ta sa adopte acele reguli ca fiind noul sau tipar decomportament. Si astfel tu redobandesti controlul.

5. Parintele “accesoriu”

Iti masori valoarea personala si succesul in functie de reusitele copilului tau

In ultimele decenii si-a facut aparitia Sindromul Copilului Trofeu, cu care ne putem lauda. Fiecare realizare oricat de mica, fiecare nota, fiecare pas facut pe patine fara sa-si dea cu stangu-n dreptul si fiecare pasa precisa la baschet sunt motive de lauda pentru parintii “accesoriu”, iar acesti parinti adora sa impartaseasca aceste realizari cu toti cunoscutii. Sa se laude cu copiii e pentru aceti parinti dovada propriei valori, dar daca acel copil are un esec sauprimeste o nota mai mica de 10, nu poate insemna decat ca parintele a dat gres intr-un fel saualtul. Asta e din cauza ca pentru parintele “accesoriu” copilul e extensia propriilor dorinte, nevoisi vise. Acest stil de parenting starneste un spirit competitiv nesanatos intre parinti sigenereaza niveluri imense de vinovatie si stres daca avem impresia ca copilul nu se ridica la inaltima asteptarilor noastre, astfel incat copilul ajunge, la randul lui, sa simta ca ne-a dezamagit. Daca acest gen de parenting continua, identitatea copilului ajunge sa fie in pericolsi rezulta o co-dependenta nesanatoasa, in care atat parintele cat si copilul isi masoara valoarea unul in functie de celalalt.

Cum sa-ti schimbi stilul: Invata sa-ti privesti copilul ca pe o persoana unica, seaparata de tine. Schimbarea pronumelui de la “eu” la “tu” cand il lauzi este un prim pas foarte simplu. Astfel, accentul nu mai cade pe mandria si aprobarea ta pentru realizarile copilului si ii mareste copilului increderea in propria valoare. In loc sa zici “Sunt foarte mandru!”, spune “Cred ca esti mandru de cat ai muncit pentru aceasta realizare!”. Deasemenea, incurajeaza copilul saconstientizeze propriile eforturi, care au dus la realizarile lui, astfel incat mandria lui de sine sanu depinda de laudele tale: “Nu te-ai lasat si ai rezolvat problema aceea. Nu uita sa te feliciti pentru ca nu te-ai dat batut!”.

6. Parintele paranoic

Esti obsedat sa-ti protejezi copilul de absolut orice i-ar putea afecta bunastarea fizica sau psihica.

Bineinteles ca siguranta copilului e una din principalele prioritati ale oricarui parinte, dar in zilele noastre, din cauza faptului ca suntem bombardati minut de minut de informatii infricosatoare, de la copii care se sinucid pana la carnea cu hormoni sau existenta unor maladii misterioase, toti tindem sa ne supraveghem copiii ceva mai atent, sa ii tinem un pic maipe langa casa, sa ii protejam mai mult… uneori ajungand la extreme: “Nu mai fa asa! Poti sa te lovesti!”, “Nu te indeparta!”, “Nu pune mana acolo! Are microbi!”. Insa frica permanenta de pericole care “s-ar putea” sa iti ameninte copilul se transmite si acestuia. De fapt, cu cat strangem mai mult plasa de siguranta in jurul copiilor, cu cat devenim mai obsedati de pericole care l-ar putea paste, cu atat mai nevrotici si mai nesiguri pe ei devin si copiii. Nu e, deci, de mirare, micutii de azi sunt mai stresati decat copiii oricarei alte generatii.

Cum sa-ti schimbi stilul:Trebuie sa inveti sa te relaxezi un pic. Invata sa constientizezi canddevii exagerat de protector, astfel incat copilul sa aiba o sansa sa invete sa faca fata vietii. Invata sa-ti controlezi temerile ca sa nu le transmiti copilului. Incepe prin a-ti invata copilul o expresie / fraza pozitiva pe care sa si-o spuna cand incepe sa-si faca griji, ceva precum: “N-am de ce sa ma tem!” sau “Nu-mi fac griji!” sau “Pot sa ma descurc!”. Exersati impreuna “formula magica” pana cand copilul invata s-o foloseasca singur. Mai mult, exersand impreuna, inveti si tu formula si te va ajuta sa-ti tii pentru tine temerile, in loc sa le reversi asupra copilului.

7. Parintele “din planul doi”

Renunti la influenta ta asupra copilului, permitand ca pe prim plan in viata lui sa fie influentele externe, printre care si presa, publicitatea, etc.

Computere, Wii, YouTube, jocuri video, TV, Ipod-uri, celulare, Facebook… toate acestea au ajuns sa fie conectate direct la creierul copiilornostri in medie 7 ore pe zi. De fapt, multi dintrecopiii peste opt-zece ani petrec cea mai mare portiune din orele cand sunt treji conectati la un gadget sau la net. Si toate acele ore insemnamai putin timp petrecut fata in fata cu noi, parintii lor. Din clipa in care acceptam un rol secundar in ochii copiilor nostri, incepem sa ne pierdem puterea, iar cultura populara de masa ne ia locul. Astfel, copilul tau devine vulnerabil la factori si influente externe, mai inclinat sa se lase calauzit si ghidat de alte persoane decat de tine si mai supus riscului de adopta valorile altora, nu pe ale familiei sale.

Cum sa-ti schimbi stilul: Trebuie sa realizezi ca tu ai cea mai mare influenta asupra valorilor, atitudinilor si comportamentului copilului tau. Si tot tu ai cuvantul decisiv cand vine vorba sa-l protejezi de comportamente riscante. Cauta si gaseste modalitati de a te implica mai mult in viata copilului tau si de a ramane implicat. In saptamana care urmeaza, noteaza cat timp petrece familia ta la televizor, la calculator, jucand jocuri video sau dand sms-uri. Hotaraste un numar de ore acceptabil pentru a sta “conectati” si apoi stabileste “perioade unplugged”, precum mesele in familie sau anumite momente din zi. Anunta, afiseaza si respectati cu totii cu sfintenie acele perioade.

Cateva trucuri care sa te ajute sa schimbi lucrurile si sa ramai increzator

Primul pas, cel mai greu, a fost facut: ai recunoscut ca trebuie sa-ti schimbi stilul de parenting. Iata cateva trucuri care sa te ajute pe parcursul acestui proces.

Ia provocarile pe rand. Nu te coplesi si nu-ti coplesi nici copilul incercand sa schimbi preamulte tipare de comportament deodata. Daca-ti concentrezi energia pe cate un obiectiv, vei reusi sa-l atingi. Orice calatorie incepe cu UN singur pas.

Tine un jurnal al evolutiei tale. Recitind notitele luate vei reusi sa vezi tipare decomportament (si progrese!) pe care poate nu le-ai remarcat.

Marcheaza intr-un calendar momentele cand te-ai comportat asa cum iti doresti. Daca planul tau e eficient, vei observa o scadere treptata a numarului de momente cand ai recazut in vechile tipare toxice si vei sti ca planul functioneaza. In plus, te va ajuta sa nu te abati de la plan timp de 21 de zile (atat dureaza spun specialistii ca dureaza sa se formeze un nou tipar comportamental).

Cauta sprijinul altor parinti in situatii similare. Intalniti-va regulat. Vei constata ca si alti parinti au probleme asemanatoare, ceea ce e intotdeauna o usurare. In plus, va puteti impartasi experientele, reusitele si tentativele esuate, ajutandu-va astfel in a realiza schimbarea dorita.

Una dintre cele mai importante sarcini in viata este sa ne ajutam copiii sa devina fiinte umane fericite, increzatoare in sine si cu suflet generos. Nu exista implinire mai mare decat aceea de a sti ca ai schimbat pentru totdeauna in bine viata copilului tau! Tot ce iti trebuie e rabdare, echilibru, cateva strategii si, mai presus de toate, incredere in propriile instincte. La urma urmelor, nimeni, absolut nimeni, nu iti cunoaste copilul mai bine decat tine!


sursa